APARATELE ORTODONTICE FIXE CLASICE

  • ortodontie Constanta

Reprezintă construcții biomecanice aparat-dentaraplicate permanent în cavitatea bucală, care se fixează pe dinți cu materiale speciale (colare) și sunt activate doar de către medic; în momentul îndepărtării se distrug.

Printre avantaje se enumeră faptul că pot fi aplicate în dentiția permanentă până la vârste înaintate, nu pot fi îndepărtate de către pacienți, nu produc tulburări de fonație deoarece lasă liber cerul gurii și spațiul pentru limbă și produc deplasări dentare specifice, corporale ale dinților (coroană și rădăcină), pe care aparatele mobile nu le pot realiza.

Prin intermediul brackeților ataşaţi de dinţi, sârma fixată în cavitatea bucală transmite  forţa programată a acţiona în direcţia necesară mişcării dintelui în poziţia corectă.

APARATELE FIXE CLASICE pot fi achiziționate din METAL, CERAMICA ȘI SAFIR.

Aparatele metalice sunt rezistente (brackeții nu se fracturează), iar elasticele aferente pot fi divers colorate, facându-le extreme de attractive pentru copii și adolescenți.

Pe măsura creșterii vârstei pacienților și a necesităților safir2estetice, aceeași tehnică este disponibilă și în variantă estetică, ceramică sau safir.

Aparatele fixe clasice estetice sunt extreme de discrete, aproape invizibile pentru cei din jur.

Brackeții safir sunt realizați dintr-un cristal transparent, nu absorb coloranți și rămân invizibili pe tot parcursul tratamentului; sunt totuși mai fragili decât cei metalici, ruperea unei parți din bracket (aripioară) necesitând înlocuirea (contra cost).

În clinica DenteXpert Dr. Nucă se utilizează bracketi și materiale de calitate (Lancer orthodontics, Opal orthodontics, Avex, Ormco).

Aparatele ortodontice fixe au o istorie îndelungată, începând cu anul 1920 cand E.H. Angle, parintele ortodonţiei moderne, a dezvoltat tehnica standard edgewise.

În anul 1928 E.H.Angle, în colaborare cu Charles Tweed, au perfecţionat designul şi utilizarea bracketurilor standard edgewise.

În 1953 Merriefield s-a alăturat echipei Tweed, dezvoltând şi îmbunătaţind conceptele vremii, mijloacele de tratament şi metodele de diagnostic.
Specialitatea ortodontica s-a schimbat pentru totdeauna odata cu aparitia Andrews SWA (Straght Wire Appliance) în anii 1970.

  1. Andrews este considerat parintele SWA, un sistem de bracketi preajustați în care brackeții conţin informaţii care înlocuiesc cea mai mare parte a îndoiturilor arcurilor din tehnica Tweed.

De asemenea, de la mijlocul anilor 70, McLaughlin, Bennett si Trevisi au modificat prescriptiile si biomecanica Straight-Wire, dezvoltand o noua filozofie de tratament ortodontic care se raspandeste tot mai mult printre ortodontii din intreaga lume (MBT).

În acest context, există deci o gamă extrem de variată de brackeți cu informaţii din mai multe tehnici (Roth,MBT,Alexander etc). Aceștia sunt realizaţi printr-o tehnologie avansată și sunt recunoscute pentru forma lor romboidală, ovoidă şi linia care strabate bracket-ul (slot).

Aceste caracteristici asigură aplicarea rapidă şi corectă în axul lung al dintelui.
Slotul este realizat cu ajutorul frezelor diamantate, garantând dimensiunile precise la nivelul slotului. Baza bracketului prezintă retenţii mecanice, astfel încât colarea se face fară efort şi asigură adeziunea optimă.

Avantajele aparatelor ortodontice fixe metalice sunt datorate tehnologiei incorporate, reducand numarul de indoituri la nivelul arcurilor; profilul redus aduce un confort optim pentru pacient și facilitează manipularea de catre medic.

Scopul nostru este să ne fidelizăm pacienții prin crearea unei relații de durată medic-pacient, bazate pe încredere și respect reciproc. Fiecare pacient este important pentru noi și este tratat la cele mai înalte standarde.