PARODONTOLOGIE

            Parodontologia este specialitatea stomatologica ce include diagnosticul, profilaxia si tratamentul bolilor care afecteaza parodontiul – tesuturile care mentin dintele in osul alveolar: gingie, os alveolar, ligament dento-alveolar, cement radicular, sant alveolo-dentar.


CITEȘTE TOT ARTICOLUL

Bolile parodontale reprezinta infectii bacteriene ale parodontiului; acesti agenti microbieni proveniti din placa dentara ataca si distrug gingia si osul alveolar, avand ca rezultat pierderea dintelui afectat.

Bolile parodontale sunt clasificate astfel:

  • Gingivopatii induse sau nu de placa bacteriana;
  • Parodontite cronice, localizate sau generalizate;
  • Parodontite agresive, localizate sau generalizate;
  • Parodontite ca manifestari ale bolilor sistemice;
  • Boli parodontale necrotice: gingivita si parodontita ulceronecrotice;
  • Abcese parodontale: gingival, parodontal si pericoronar;
  • Parodontita asociata cu leziuni endodontice;

Parodonțiul se formează sub influența stimulilor funcționali 1ce pornesc de la dinte, începând din timpul erupției dentare și mai apoi în perioadele funcționale ale masticației.

Inflamația și sângerarea gingivală sunt frecvent rezultatul nefast al acțiunii produșilor rezultați din activitatea microbiană de la nivelul plăcii bacteriene, dar poate apărea și în urma ocluziei traumatice (ocluzia adâncă acoperită), a malpozițiilor dentare (înghesuiri, angrenaje inverse), a unor parafuncții ale buzelor și limbii, a respirației orale, a unor iritații mecanice produse prin periaj intempestiv sau de elementele aparatelor ortodontice.

Pot apărea forme inflamatorii acute sau cronice, distrofice (parodontoza), mixte (degenerative-inflamatorii), parodontoame.

                Formele inflamatorii acute se clasifica in:

                Papilita – proces inflamator 2localizat la nivelul papilei interdentare, determinat de placa bacteriană, de iritații mecanice (masticație, periaj) sau chimice (pansamente arsenicale sau cu paraformaldehida).

                Gingivita acută – inflamație la nivelul gingiei libere marginale care poate fi consecutivă unor papilite cu factorii etiologici enumerați mai sus, sau poate apărea în cadrul unor suferințe generale.

În perioada 0-3 ani, cea mai frecventă este gingivita care însoțește tulburările de erupți3e ale dinților temporari. Congestia gingivală și pruritul se asociază cu hipersalivație, fenomene de obicei tranzitorii. În cazuri grave de suprainfecție procesul poate interesa și sacul follicular al dintelui ce urmeaza să erupă. Pot să apară de asemeni și gingivite traumatice, aftoase, herpetice, candidozice.

În perioada 3-7 ani sunt frecvente gingivitele de inactivitate datorită cariilor complicate ale molarilor temporari și gingivo-stomatitele care însoțesc stările febrile eruptive (rujeola, varicela, scarlatina).

În perioada 7-12 ani pot apărea gingivite legate de erupția molarilor permanenți sau în cadrul unor tulburări endocrine (gingivite de pubertate), tulburări metabolice sau consecutive unor tratamente medicamentoase. Alături de formele inflamatorii pot apărea și forme hiperplazice, caracteristic fiind gingivita hidantoinică.

                Formele inflamatorii cronice sunt:

                Gingivita cronică aparută prin cronicizarea formelor acute dacă terapia 4intarzie, nu este corecta sau dacă factorii cauzali nu sunt îndepărtați. Modificarile sunt prezente doar la nivelul gingiei superficiale.

                Parodontita marginală cronică superficială aparută în urma persistenței factorilor iritativi în condițiile prezenței plăcii muco-bacteriene. Apar sângerări și prurit gingival, senzație de tensiune, halena, iar pe radiografii încep să apară modificări superficiale osoase.

Parodontita marginală cronică profundă, aparută atunci când procesele inflamatorii se extind în parodonțiul de susținere a dintelui. 5Sângerarea și pruritul se accentuează, apare jena masticatorie datorită mobilității dentare accentuate. Papilele interdentare sunt violacee și tumefiate, apar pungi parodontale, migrări dentare, interferențe ocluzale. Osul alveolar este resorbit în diferite grade.

                Formele distrofice (parodontoza juvenilă) sunt rare la copii, dar pot apăreă la adolescenți și se caracterizează prin atrofia rapidă a osului alveolar. Interesează grupe de dinti (molarii primi și incisivii) sau pot să fie generalizate. Se remarcă retracțiile gingivale, mobilitate și migrări dentare. Etiologia nu este clar cunoscută, dar ca factori agravanți se consideră frenurile înalt inserate, periajul traumatizant.

Parodontoamele sunt forme proliferative de parodontopatii determinate atât de creșterea numărului cât și al volumului elementelor structurale. Se disting:

  • Gingivita pubertară care apare în perioada pubertară (11-12 ani) dar și premenstrual. Este caracteristică prezența inflamației la nivel frontal superior. Etiologia este hormonală, întreținută de factori iritativi locali.
  • Gingivita din hipovitaminoza C.
  • Gingivite medicamentoase.
  • Gingivita din leukemia acută și cronică în care gingia este palidă, foarte dureroasă, sângerează la cea mai mică atingere sau spontan, dinții sunt mobili.
  • Elefantiaza gingivală care are de obicei caracter familial, poate fi generalizată sau localizată (epulis gingival). Gingia este normală la naștere, modificările apărând odată cu erupția dinților.

Un rol esențial în profilaxia aparitiei afecțiunilor gingivo-parodontale la copii revine în primul rând combaterii plăcii muco-bacteriene printr-o igienă orală corectă, dar obligatoriu trebuie realizat tratamentul cariilor, înlăturarea obiceiurilor vicioase (suptul degetelului, deglutitia infantilă, aspirația buzelor, respirația orală) și tratamentul anomaliilor dento-maxilare.


PROCEDURILE TERAPEUTICE PARODONTALE includ:

  1. Analiza clinică parodontală.
  2. Profilaxia afecțiunilor gingivale.
  3. Tratamentul gingivitelor și parodontopatiilor.
  4. Tratament de echlibrare ocluzală a dintilor parodontotici.
  5. Tratament imuno-modulator: vaccine antistafilococic, Cantastim, Ney-Pul.
  6. Tratamentul chirurgical muco-parodontal – operații cu lambou, chiuretaj subgingival.

Tratamentul clasic, conservator (nechirurgical) al bolii parodontale include:

    1. tratament antimicrobian şi antiinflamator specific;
    2. îndepărtarea plăcii bacteriene şi a tartrului supra- şi sub-gingival;
    3. instruirea pacienţilor privind igiena bucală şi starea de sănătate generală;
    4. înlăturarea factorilor de risc locali (placa bacteriană, tartrul dentar, traumatismele ocluzale, cariile dentare, edentaţia, anomaliile dento-maxilare, para-funcţiile, obiceiurile vicioase) şi generali (tulburări ale sistemului nervos, tulburări endocrine, deficienţe imune, deficienţe de nutriţie, boli cardiovasculare, hematologice sau hepatice) ai bolii parodontale.


CITEȘTE TOT ARTICOLUL

CONTROLUL FORMĂRII PLĂCII BACTERIENE REPREZINTĂ CHEIA SUCCESULUI TUTUROR TRATAMENTELOR PARODONTALE

Controlul formării plăcii bacteriene reprezintă îndepărtarea plăcii bacteriene şi prevenirea acumulării acesteia pe suprafeţele dentare şi pe gingie.

Există trei moduri principale de a preveni formarea şi acumularea plăcii bacteriene:

  1. Îndepărtarea plăcii bacteriene prin măsuri auto-aplicate (individuale);
  2. Îndepărtarea plăcii bacteriene prin intervenţii profesionale;
  3. Metode chimice de control al plăcii bacteriene.

Oricare ar fi tehnica utilizată, periajul dentar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să îndepărteze placa bacteriană şi depozitele moi de pe toate suprafeţele dentare   accesibile şi de pe zonele gingivale adiacente;
  • să stimuleze circulaţia şi keratinizarea normală a gingiei;
  • să nu lezeze lezării ţesuturilor parodontale;
  • să fie executat sistematic, pe grupe de dinţi.

Există o mare varietate de perii de dinţi ce diferă mai ales prin caracteristicile capului activ (natura perilor, aranjamentul lor, planul de periaj, consistenţa şi flexibilitatea părţii active), dar şi prin forma şi flexibilitatea mânerului.

Factorii care influenţează alegerea unui anumit tip de periuţă sunt:

  • metoda de periaj utilizată de către individ;
  • starea sănătăţii ţesuturilor odontale şi parodontale;
  • preferinţele personale.

Alegerea unei perii de dinţi trebuie să ţină seama de:

a) Tipul periei.

  • perii de dinţi manuale şi
  • perii acţionate electric.

Atât periile manuale cât şi cele electrice sunt efective dacă sunt utilizate adecvat; diferenţele între eficienţa periajului la diferiţi indivizi se datorează sunt mai mari decât cele rezultate din micile diferenţe dintre periuţe

b) Mărimea periei

  • mânerul periei acţionate manual trebuie astfel conformat încât să asigure o priză fermă, confortabilă.
  • forma mânerului periuţei poate fi dreaptă, în acelaşi plan cu partea activă, sau îndoită – utilă pentru periajul zonelor greu accesibile (zona frontală inferioară înclinată oral) sau pentru persoanele cu disabilități.
  • partea activă trebuie să fie suficient de mică pentru a putea fi inserată uşor în orice zonă a cavităţii bucale, dar şi suficient de mare pentru a acoperi 2 – 3 dinţi.

Periile moi sunt mai flexibile şi mai puţin traumatizante pentru gingie, fiind recomandate pentru periajul şanţului gingival şi al zonelor aproximale accesibile.

Periile aspre favorizează retracţiile gingivale în special în zonele de curbură maximă ale arcadelor şi la dinţii în vestibulopoziţie şi uzura cementului radicular.

Capătul rotunjit al firului periuţei este mai bine suportat de gingie decât cel secţionat terminal sub formă de muchie ascuţită.

Planul de periaj poate fi:

  • unic – toate firele au aceeaşi lungime, permiţând adaptabilitatea la toate suprafeţele dentare şi gingivale
  • multiplu – există mănunchiuri cu lungimi mai mari, plasate în mijlocul părţii active sau la capătul terminal; aceste aranjamente pot fi mai puţin eficiente, iar mănunchiurile mai lungi pot produce leziuni ale gingiei atunci când periuţa este presată pe dinţi în încercarea de a utiliza toată suprafaţa părţii active.

Schimbarea periei de dinţi:

Pentru menţinerea unui efect optim de curăţare se recomandă schimbarea periei atunci când perii încep să se franjureze şi să-şi modifice poziţia, în principiu la intervale de 1-2 luni.

De asemenea, peria trebuie schimbată după fiecare concediu, călătorie, boală respiratorie sau digestivă.

Frecvenţa periajului dentar:

Este dificil a fi instaurată o regulă generală în ceea ce priveşte numărul obligatoriu şi exact al periajelor dentare individuale zilnice.

Un număr mare de periaje dentare efectuate cu perii aspre poate produce leziuni gingivale. Atunci când dinţii sunt periaţi de mai multe ori în decursul unei zile, dar periajul este făcut în grabă, dinţii sunt periaţi incomplet, fiind omise de fiecare dată aceleaşi zone.

Eficienţa periajului este mai importantă decât numărul.

Totuşi, deoarece utilizarea pastelor fluorurate reprezintă sursa majoră de fluor necesară prevenirii cariei dentare, este indicat ca periajul să se efectueze de cel puţin 2X/zi.

Periajul efectuat dimineaţa şi seara intră în rutina zilnică a celor mai mulţi indivizi, şi trebuie să reprezinte baza educaţiei pentru sănătate orală.

Pacienţilor cu parodontopatii li se pot prescrie intervenţii mai frecvente.

Periajul obligatoriu este cel de seară, efectuat după masă, înainte de culcare. Menţinerea în cavitatea bucală a resturilor alimentare şi a plăcii bacteriene pe timpul nopţii, în condiţii constante de temperatură şi umiditate, de oxigenare redusă şi de repaos muscular favorizează dezvoltarea florei microbiene şi capacitatea patogenă a acesteia asupra ţesuturilor buco-dentare.

Periajul efectuat dimineaţa, înainte de masă, realizează un masaj gingival, stimulând tonusul, keratinizarea şi vascularizaţia gingivală.

Completarea periajului de seară şi de dimineaţă prin clătiri cu soluţii antiseptice (clorhexidină) favorizează o bună igienizare.

Timpul corespunzător de periaj este de 3-5 minute.

Periajul cu perii de dinţi acţionate electric

Ca şi în cazul periilor manuale, eficienţa depinde de tehnica utilizată şi de timpul acordat periajului dentar.

Totuşi, în cazul periilor electrice tehnica şi dexteritatea sunt mai  puţin importante.

Efectuează în principal următoarele tipuri de deplasări:

  • deplasări în arc de cerc de aproximativ 600 de la gingia fixă spre marginile ocluzale şi înapoi;
  • deplasări orizontale vibratorii;
  • deplasări ce combină o mişcare oscilatorie cu una rectilinie;
  • deplasări circulare complete ale părţii active.

Prin aceste deplasări se poate realiza oricare dintre metodele de periaj efectuate manual.

Periajul mecanic profesional (Professional Mechanical Toothcleaning – PMTC) este recomandat fiecărui pacient laînceputul oricărui tratament stomatologic.

Reprezintă îndepărtarea selectivă a plăcii bacteriene, nu numai supragingival, dar şi 1-3 mm subgingival, de pe toate suprafeţele dentare.

Sunt utilizate instrumente rotative şi paste profilactice cu fluor.

Sunt necesare: tablete de evidenţiere a plăcii prin colorare, o piesă de mână specială pentru profilaxie (Profin, Eva – Dentatus), gume, pastă profilactică cu fluor şi o seringă specială pentru introducerea interproximală a pastei.

Deoarece manevra se adresează suprafeţelor dentare în general neglijate de pacienţi, prima etapă este evidenţierea plăcii prin colorare.

A 2-a etapă este injectarea pastei în spaţiile aproximale, urmată rapid de curăţarea profesională a spaţiilor interdentare.

Piesa de mână imprimă unei gume flexibile de forma unui ic de lemn o mişcare rectilinie pe o distanţă de 1-1.5 mm efectuată concomitent cu o mişcare de rotaţie. În acelaşi timp piesa este deplasată de către practician de sus în jos, pe lângă papila interdentară, pe suprafaţa aproximală a dintelui, astfel încât rezultă o mişcare complexă combinată care îndepărtează placa din spaţiul interdentar respectiv.

În acelaşi timp pasta profilactică este aplicată pe suprafeţele dentare curate.Metoda nu trebuie confundată cu periajul profesional uzual efectuat cu perii ataşate unei piese unghi obişnuite şi aplicat numai pe feţele vestibulare, orale şi ocluzale ale dinţilor printr-o simplă mişcare de rotaţie.

MIJLOACE MECANICE SECUNDARE DE ÎNDEPĂRTARE A PLĂCII BACTERIENE

Folosirea metodelor de periaj descrise nu conduce, în marea majoritate a cazurilor, la îndepărtarea completă a plăcii bacteriene, mai ales în spaţiile interdentare şi la nivelul furcaţiilor radiculare descoperite de boala parodontală.

Pentru a asigura îndepărtarea plăcii bacteriene din spaţiile interdentare se recurge la mijloace suplimentare de curăţire, alegerea lor depinzând de starea ţesutului gingival şi de necesităţile pacientului.

Aceste mijloace suplimentare sunt:

 a) Aţa dentară

Este metoda cel mai des recomandată pentru igienizarea spaţiilor interdentare.

Este în general indicată după erupţia dinţilor permanenţi.

Există multiple tipuri de fire, unele impregnate cu ceară sau cu fluor.

Se utilizează aproximativ 45 cm de aţă; 10 cm de la margini se rulează pe degetele arătătoare sau mijlocii ale ambelor mâini. Cu pumnul închis, degetele mari întind firul rămas la mijloc (aproximativ 5 cm).

Prins ferm în acest mod, firul este introdus cu grijă peste punctele de contact aproximale. În apropierea papilei firul este curbat mai întâi pe suprafaţa interdentară a dintelui situat posterior, şi deplasat vertical până întâlneşte marginea gingivală. Firul este apoi deplasat vertical de 5-6 ori.

Fără a-l scoate din spaţiul interdentar respectiv dar fără a leza papila, firul este apoi deplasat între degete până la o porţiune neutilizată şi este curbat pe faţa interdentară a dintelui anterior, care este curăţată prin mişcări verticale.

Introducerea bruscă a firului peste zonele de contact aproximal sau lipsa curbării firului în jurul dinţilor pot duce la tăieturi ale papilei şi marginilor gingivale.

b) Stimulatorul gingival

Stimulatorul gingival constă dintr-un con moale din cauciuc sau plastic, aţaşat unui mâner. Se introduce în spaţiile interdentare rămase libere prin retracţia papilei şi se activează prin mişcări blânde vestibulo-orale efectuate concomitent cu o mişcare de rotaţie.

c) Periile interdentare

Dacă spaţiile interdentare sunt larg deschise, periile interdentare reprezintă mijlocul ideal de îndepărtare a plăcii bacteriene din aceste regiuni.

Sunt indicate de asemenea la purtătorii de aparate ortodontice fixe.

Se introduc în spaţiile interdentare cu mişcări axiale dinspre obraz spre interiorul gurii şi invers.

d) Scobitorile din lemn

Scobitorile din lemn moale sau din plastic flexibil au o formă triunghiulară corespunzătoare spaţiului interdentar.

Sunt contraindicate acolo unde papila umple spaţiul interdentar, fiind indicate în spaţiile interdentare libere.

Trebuie umectate în salivă sau apă înainte de utilizare, pentru a se înmuia.

Trebuie utilizate cu mare grijă între dinții care prezintă obturații (plombe), deoarece le pot îndepărta de pe dinți.

e) Duşurile şi irigaţia bucală

Se realizează cu aparate (Water-Pick, Oral-B) care proiectează un jet pulsatil de apă asupra dinţilor şi gingiei, îndepărtând o parte a plăcii dentare şi efectuând un masaj gingival.

CONTROLUL CHIMIC AL PLACII BACTERIENE 

Contrulul chimic al plăcii bacteriene poate fi obţinut prin:

  • metode auto-aplicate – urilizarea apei de gură și a altor produse similar.
  • metode aplicate professional, de către medical dentist.

Produsele recomandate pentru auto-aplicaţii sunt:

  • pastele de dinţi terapeutice,
  • apele de gura,
  • produsele pentru irigaţii şi duşuri bucale,
  • gelurile şi
  • gumele de mestecat.

Pentru controlul chimic profesional al plăcii sunt disponibile:

  • iriganţi pentru pungile parodontale,
  • geluri,
  • agenţi cu eliberare lentă (lacuri) şi
  • agenţi cu eliberare lentă controlată.

Controlul chimic al plăcii va trebui considerat întotdeuna ca un supliment al controlului mecanic al plăcii, şi nu un înlocuitor al acestuia.

DEOARECE EXISTĂ O MARE VARIETATE DE ASTFEL DE PRODUSE, ÎNAINTE DE A LE ACHIZIȚIONA ȘI UTILIZA CEREȚI SFATUL SPECIALISTULUI.


Scopul nostru este să ne fidelizăm pacienții prin crearea unei relații de durată medic-pacient, bazate pe încredere și respect reciproc. Fiecare pacient este important pentru noi și este tratat la cele mai înalte standarde.